h1

POVESTEA FOTBALULUI ROMÂNESC

Noiembrie 26, 2007

“A fost odată când a fost, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vreo două-trei zile”, pe când Becali nu-şi mai încăpea în piele de trufie şi Mitică dădea în cărţi să afle dacă şi după moarte va primi ordonanţă să conducă LPF sau măcar să bântuie pe holurile instituţiei.

Într-o zi bătrânul Johansson, săturându-se să tot asculte poveşti nemuritoare despre fotbalul românesc, se hotarî să străbată mări si ţări pentru a se convinge singur de toate cele auzite. Se temea că nu va ajunge în România, însa pe măsură ce înainta parcă toţi şi toate îl făceau să simtă apropierea tăramului carpatin.

Ajunse la vamă la Nădlac unde aşteptă 5 ore( nu ştia că la noi graba cost dublu), apoi se îndreptă spre Timişoara. Auzise că echipa oraşului, sau mai bine zis patronul, un anume domn Iancu, au aspiraţii mari. Ştia că investeşte foarte mult în echipă, în fiecare an şi aşteaptă rezultate fantastice într-un timp foarte scurt, dacă se poate să apară ca ciupercile după ploaie. La fiecare pauză competiţională când vede că echipa nu merge aşa cum trebuie, domnul Iancu tună şi fulgeră mai ceva ca Zeus şi schimbă jumătate de echipă şi conducere. Adevăru’ că unde nu e cap vai de picioare! După câteva zile de popas în Timişoara convingându-se de adevărul povestirii, vizitatorul nostru işi continuă călătoria!

Se opri la Craiova unde auzise de perla oltenească cu ochelari şi de echipa condusă de acesta. Nu-i venea să creadă că magnifica “Craiova Maxima” ajunsese să aspire doar la titlu. Şi nu asta ar fi fost marea problemă, însă alb-albaştrii d-abia se luptau să scape de divizia fantastic de plictisitoare. Numai Mititelu, cunoscut pentru ochii săi prea mari şi negri şi pentru optimismul său spera la o clasare în primele locuri în campionat! Speranţa moare ultima, însa ar fi preferabil să nu murim noi înaintea ei! Văzând că şi aici tot ce ştia s-a confirmat musafirul nostru porni spre Bucureşti! Era sigur că mai rău de atât nu se poate, mai ales că mergea şi în capitala ţarii. Însă nici nu ştia ce-l aşteaptă!

Poposi în Giuleşti să-l întâlnească pe “darnicul” patron al echipei, însa îl găsi pe acesta într-o discuţie cu unul dintre jucători.
-Am dat 10 goluri în ultimele 6 etape şi sunt la echipă de atâta timp. Nu mi-aţi mai mărit salariul de 2 ani şi nici primele nu mi le-aţi dat. Ce aveţi cu mine? Cu ce am greşit?

-Tu? Cu nimic! Din contră, joci foarte bine şi sunt mulţumit de tine…

-Şi atunci?

-Ăsta e şi motivul, cu cât o să joci mai bine şi mai mult, cu atât vei primi şi mai mulţi bani atunci când voi considera eu de cuviinţa( când o face părul mere si răchita micşunele). Ştii cât de darnic sunt! Niciodată nu v-am lăsat cu primele (ne)achitate!

Plecă uimit din Giuleşti fară să mai vorbească cu Domnul Unghie-în-Gât şi se îndreptă spre Ştefan cel Mare. Se gândea că va găsi un club şi o conducere după numele şi asemănarea “protectorului”. Ştia doar că sunt 9 acţionari care se înţeleg ca fraţii, iar împreună cu echipa formează o adevărată familie. Însă şi de această dată aşteptările i-au fost înşelate. Familia pe care şi-o imaginase el nu era decât una bătută de soartă sau… de dans. Fiecare dansa după cum ştia, iar lupta pe ring era una acerbă pentru că oricât ai încerca nu poţi să împaci şi dansul latino şi pe cel românesc. Aşa că se hotarî să plece în Ghencea.

Despre Steaua auzise numai şi numai lucruri bune. Salvase de atâtea ori reputaţia României încât se aştepta să ajungă în raiul fotbalului românesc. De nimerit, a nimerit bine, însă în raiul prostiei. Se pare că nimeni nu-I vorbise despre un lucru esenţial, fotbalul mioritic este caracterizat de o mare calitate, prostia. Aştepta cu nerăbdare să se întâlnească cu cel mai “războinic” patron de club, Merinosul Atomic, personaj despre care auzise atâtea lucruri. Fusese păcălit de sfătuitorul său cel mai apropiat, mai ceva ca ursu’ de vulpe. Se crede stăpânul tuturor, un fel de Dumnezeu al românilor şi apare în faţa “prostimii” ori de câte ori are chef. Întâlnirea nu a mai avut loc deoarece personajul pitoresc din Carpaţi era mult prea preocupat cu vizitele la Muntele Athos şi cu noua funcţie, cea de conducator neautorizat al oştirii.

Văzând că nici de această dată nu s-a înşelat, bătrânul Johansson plecă dezamăgit din România. Ar fi vrut să rămână cu alte amintiri mult mai plăcute, însă şi-a ales o destinaţie greşită. Poate la următoarea vizită vom reuşi să-l impresionăm, însă, pentru asta va trebui să vină atunci când vom găzdui un turneu final, adică….

Anunțuri

8 comentarii

  1. Trist si adevarat, dar eu am in mine o doza irationala de optimism…
    Va fi mai bine. Avem, ca si natie, darul autodistrugerii dar si geniul renasterii…
    Sa fim optimisti si sa ne bucuram de Europene… 😀


  2. Las’ ca incaleca ei Muresan si Paskany pe-o sa si sa vedeti voi cum se schimba povestea 🙂


  3. @socio
    Ai dreptate! Revizuim si povestea! Macar sa fim nevoiti sa o schimbam!


  4. Keep going, Mara! 😀 Pana acum e f bine.


  5. Mara:
    Eu tot astept sa vad recenzia la cartea lui Sebastian 😀


  6. @doc

    nu mai tin minte foarte bine daca tu mi-ai recomandat Mein Kampf , dar daca intr-adevar tu esti persoana in 😀


  7. continui aici fiindca there was a little error :))
    Daca tu esti persoana in cauza , te anunt ca m-a prins inspaimantator de repede 😀


  8. dorin:
    Sper ca te-a prins intr-un sens foarte negativ. La baza cartii sta raul personificat. Aceasta carte a umplut cimitirele Europei cu milioane de oameni (inclusiv 2 milioane de copilasi nevinovati).



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: