Archive for 4 ianuarie 2008

h1

Lecţie deschisă… pentru fotbalişti

ianuarie 4, 2008
”Jucăm din trei în trei zile. Avem un program încărcat. Dar încă rezistăm!” Nişte simple declaraţii care ar trebui trecute cu vederea, însă nu se întâmplă aşa. Fotbaliştii se transformă în adevăraţi eroi, pe care începem automat să-i compătimim. Şi totuşi uităm un lucru esenţial: există viaţă în sport şi fără fotbal, sunt şi alţi sportivi care muncesc cel puţin la fel de mult şi care obţin rezultate mult mai bune.

De atâta timp ne dorim să nu mai trecem neobservaţi în lumea sportului, însă asta nu se face fără ”să punem osul la treabă”, adică fără să acordăm importanţa cuvenită şi să investim în sport în ansamblu, pentru că sportul reprezintă mai mult decât fotbal.

De 3 ani handbalul ne reprezintă cu mândrie în lumea întreagă, în toate competiţiile, atât fetele, cât şi băieţii. S-a început de jos, am ajuns în vârf şi ce este important ne-am menţinut în elita europeană şi mondială, contrar obişnuinţelor noastre. Eram mulţumiţi cu câte doi ani în care ”sportul rege” reuşise să se facă remarcat în Europa. Păcat că am crezut că, odată ajunşi ajunşi acolo, nimeni şi nimic nu vor atenta la fericirea noastră. Însă pe cât de repede şi neaşteptat am ajuns sus, la fel am şi decăzut deoarece nişte simple vorbe goale aruncate în vânt nu sunt de ajuns pentru adevărata performanţă. Trebuie mult mai mult decât atât şi încă o dată handbalul a demonstrat asta. E unul din puţinele sporturi în care s-a înţeles că seriozitatea, munca şi respectul faţă de adversari sunt mult mai importante decât apariţiile săptămânale din mass-media, promisiunile deşarte şi aroganţa. De fiecare dată handbaliştii trec peste orice obstacol, strâng din dinţi atunci când durerea se încăpăţânează să-şi facă meseria şi luptă până la capăt fără să se vaite niciodată.

După locul II obţinut în 2005 la Campionatul Mondial, naţionala feminină de handbal a obţinut un meritoriul loc 4 la ediţia de anul acesta a mondialelor, o performanţă foarte bună pentru sportul românesc. Însă, din păcate, nu puţini au fost cei care le-au acuzat pe fete pentru aşa-zisul ”eşec”. Şi totuşi trebuie remarcat că este singurul sport de echipă care se menţine în elită, în timp ce la fotbal d-abia visăm să ne calificăm la mondiale.

Se fac mult prea multe diferenţe între sporturi şi de cele mai multe ori sunt favorizate cele în care circul şi scandalurile sunt la putere că doar aşa este mai frumos şi palpitant. De ce trebuie să fie mai apreciată o performanţă mondială la handbal sau la orice alt sport decât un scandal între doi patroni de cluburi?

P.S. Mulţumesc Gina pentru titlu!