h1

Început de aur

August 9, 2008

A trecut prima zi de la Jocurile Olimpice. Cu bine pentru chinezi, cu bine pentru americani, dar şi pentru noi. Aveam şansa să obţinem rezultate bune şi chiar o medalie. Speram să ne iasă, însă priveam cu o oarecare reticenţa asupra acestor dorinţe.

Am început cu rundele de calificări de la judo. Nu prea eram lămuriţi ce-i cu sportul astă şi eram puţin uimiţi de convingerea cu care Alina declara că îşi doreşte şi poate să obţină aurul olimpic, dar oricum am urmărit-o măcar din curiozitatea de a vedea …. deznodământul.

A terminat repede cu o unguroaică (Eva Csernoviczki) şi a ajuns în sferturi. Urma să întâlnească o coreancă (Kim Youngran), sportivă puternică, care ar fi fost capabilă să-i năruiască visele. Însă hotărârea şi ambiţia româncei au învins şi de această dată. Şi iat-o în semifinale, având-o ca adversară pe legendara Ryoko Tani, o japoneză cu un palmares cel puţin impresionant. Nu obţinuse nicio victorie în faţa ei de-a lungul carierei, dar pentru orice există un început. Şi aşa a fost! Japoneza nu a rezistat în faţa „bătăuşei” din Carpaţi. Avea deja o medalie în buzunar, performanţă extraordinară pentru Alina, dar şi pentru România. Era mult prea aproape de îndeplinirea dorinţei sale pentru a renunţa. Noi, suporterii neştiutori de acasă, priveam luptele punându-ne tot felul de întrebări… ce-o fi procedeul ăla? de ce nu-i dă punct ca şi-a pus adversara jos? o fi puternică cubaneza (n.r. adversara din finală)? toţi spun că Ryoko e cea mai bună…deci vrem şi noi aurul! Până la urmă ştia ce spune când declara că poate deveni campioană olimpică.

A ajuns în finală, unde nerăbdătoare să-şi pună medalia cea mai strălucitoare de gât, Alina nu a stat decât 1 minut şi 20 de secunde pe covor. Două lovituri şi gata! Cubaneza e terminată, iar românca încoronată! Şi uite  aşa ne-a satisfăcut pe deplin curiozitatea!

Anunțuri

3 comentarii

  1. Hai ca e bine 😉
    Asteptam si restul reportajelor si-ti dorim sa faci articole numai cu medalii de aur romaneste 🙂


  2. Am urmarit cu sufletul la gura evolutia Alinei de Aur, am incurajat-o (doar sint suporter, nu?)si recunosc ca la sfirsit am izbucnit in plins, de bucurie.Ce clipe minunate!!Oare de ce doar ei, sportivii, ne fac sa fim mindri ca sintem romani?


  3. @surferb
    Macar sa am motive! 🙂
    @Kirov
    Pai sunt cam singuri care muncesc pentru rezultatele lor!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: