Archive for septembrie 2008

h1

Ăsta sport extrem!

septembrie 24, 2008

Să trăieşti în România înseamnă să practici „cel mai extrem” sport din câte or exista pe lumea asta. O să spuneţi că nu e noutate! Ştiu, şi sunt de acord! Mi s-a demonstrat de nenumărate ori că orice e posibil şi, cu siguranţă, dovezi mi se vor mai oferi şi de acum încolo.

Pe una dintre ele, am experimentat-o pe propria piele sau mai bine-zis, pe propriul picior. O zi extenuantă petrecută pe băncile şcolii româneşti s-a încheiat într-un mod pe care habar n-am cum să-l numesc. Vă spun doar că o maşină s-a urcat (doar cu una din roţi 😆 ), pe trotuar, fix pe piciorul meu! Să nu vă închipuiţi că şi-a cerut scuze măcar aşa din mers, că de oprit nici nu se pune problema! Da, pe cât sună de ciudat, pe atât este de adevărat. Aşteptam să traversez, cu speranţa că funcţionează toate semafoarele bine  (de obicei nu merg deloc sau, atunci când se întâmplă, mai rău te încurcă), iar un domn care s-a încadrat ca un adevărat bou şi era claxonat de cei din spate, a binevoit a trece pe trotuar ca să elibereze banda de circulaţie, fără să-i pese că erau doar vreo 20 de elevi prin zonă!

Aţi putea spune că stăteam prea aproape de carosabil, dar vă înşelaţi! Eram la un metru depărtare şi, spre ghinionul meu, nu a fost chiar suficient de departe! (data viitoare o să intru în magazinul din colţ, poate aşa e mai bine).

N-am păţit nimic grav. Am toate degetele, bine, un pic mai mari, dar oricum sunt întreagă!

h1

Prea puţine cuvinte

septembrie 16, 2008

PROLOG

Sunt adolescenţi. Ar putea să stea pe mess, să meargă în cluburi sau să se uite la televizor toată ziua. Dar nu o fac. Şi-au dedicat viaţa sportului şi nu regretă decizia luată. Zi de zi, aceleaşi lucruri, antrenament, şcoală şi iar antrenament. Asta dacă nu sunt plecaţi în cantonament. Ai putea spune că nu au parte de o copilărie prea uşoară, dar când îi întâlneşti, orice gând de acest fel îţi este alungat. De cine? De acea sclipire pe care o au doar persoanele cu adevărat pasionate de ceea ce fac.

Practică un sport aproape inexistent în România, patinajul viteză, dar participă şi la concursuri pe role. Se antrenează în condiţii greu de imaginat, participă la campionate naţionale doar dacă iarna este destul de frig ca să se formeze gheaţa pentru că în ţară încă nu există un spaţiu special amenajat. Oamenii aruncă cu pietre pe pistă să vadă dacă ştiu ”să cadă”. Pentru ei toate acestea au rămas demult în urmă, sunt doar lucruri obişnuite. Merg mai departe, îşi continuă munca cu seriozitate şi cu speranţa că într-o zi cineva îşi va întoarce privirea spre ei.

Nu cer nimic deoarece ştiu că nu vor primi. Sunt mulţumiţi că Dumnezeu i-a ferit de accidentări grave şi astfel îşi pot urma visul… un vis a cărui îndeplinire este îngreunată de povara de a fi sportiv în România (cu anumite excepţii).

Sufocaţi de atâtea promisiuni, ei oferă doar satisfacţii, acelea de a obţine în fiecare an rezultate foarte bune atât în ţară, cât şi în străinătate. Sunt campioni naţionali, europeni, medaliaţi la concursuri internaţionale şi chiar la Campionate Mondiale, deocamdată doar la juniori. Amăgiţi cu iluzii, rămân doar cu deziluziile.

I-AM ÎNTÂLNIT…

…într-o seară. I-am aşteptat punându-mi tot felul de întrebări. Cum să mă comport? Ce să le zic? Dacă nu reuşesc să mă integrez în grupul lor? Dacă nu o să aibă încredere în mine?

Au sosit pe rând. S-au apropiat trei fete de masa la care stăteam. Mi-au atras atenţia rănile de pe faţa unei (erau de la un antrenament) şi o frântură din discuţia lor ”încă o săptămână şi plecăm în Germania”. Nu păreau chiar încântate. Mai târziu am aflat şi de ce. Am făcut cunoştinţă cu ele. Erau trei dintre sportive. Spre surprinderea mea, m-au primit cu o mare bucurie. Ştiau de mine de la prietena lor. A apărut şi sărbătorita, adică Oana Opincariu. A împlinit 19 ani. Era tristă că şi-a serbat majoratul în spital, dar în acelaşi timp îi mulţumea lui Dumnezeu deoarece acum era alături de cei dragi. Ne-am împrietenit din primele momente. Toate grijile mele au fost îndepărtate de atmosfera plăcută din jur. Am stat trei ore de vorbă, timp în care curiozitatea mea a fost hrănită la maxim. Mi-au răspuns la toate întrebările, fără nici un fel de probleme. Între timp a mai apărut încă un coleg.

Am aflat lucruri îngrozitoare despre maniera în care sunt trataţi de Federaţie, despre semnificaţia cuvântului antrenament şi despre cazul Oanei. Am decis să mă opresc. Era dureros pentru ei să-şi amintească de toate acestea într-o asemenea zi.

Am glumit tot timpul, am râs şi ne-am distrat pe seama celorlalţi. Trebuia să fi orb ca să nu observi cât de uniţi sunt.

Timpul a trecut repede. A doua zi începea şcoala. Aveau şi antrenamente. Aşa că ne-am despărţit. Le-am urat succes şi le-am promis că ne vom mai întâlni…

ANTRENAMENTE ÎN STIL CARACTERISTIC

… şi aşa a fost. Am reuşit să ajung la un antrenament. Fusesem avertizată încă de la început că nu voi avea parte de imagini prea plăcute. Am ajuns la 8 în faţa patinoarului. Afară era o vreme imposibilă. Am crezut că îi voi vedea cum patinează, dar…

Rând pe rând au apărut şi sportivii. Erau mai mulţi. Cel mai mic are 12 ani şi Read the rest of this entry ?

h1

„Ciudat”, dar valoros

septembrie 14, 2008

Aşa-zişi „ciudaţi” ne-au adus medalii. Da, nu vă minunaţi! Performanţa în sport se obţine şi din altceva, în afară de gimnastică, canotaj, judo sau atletism… ca să numai vorbim de fotbal.

Sâmbătă, Carol Eduard Novak a reuşit să obţină prima medalie pentru delegaţia României la actuala ediţie a Jocurilor Paralimpice. Cu o proteză în loc de picior, dar cu o voinţă extraordinară şi o ambiţie uriaşă,  ciclistul a demonstrat că limitele sunt doar o utopie, atunci când îţi doreşti acel ceva cu adevărat.

Novak s-a clasat pe poziţia a doua la proba de contratimp, Read the rest of this entry ?

h1

Ştirile lunii

septembrie 11, 2008

1.Luna aceasta, blogul meu a trecut pragul primului an de existenţă. Spre gelozia mea ( 😆 ) şi fericirea lui a primit un frumos cadou din partea lui Danizmu, adica o nouă înfăţişare. Mulţam fain! 😉

2.După 15-20 octombrie voi intra într-o pauză mai lungă. Asta nu înseamnă că veţi scapa de mine, ci doar că voi posta mai rar. Ştiţi voi, se presupune că anu’ asta trebuie să învăţ mai mult, bla bla bla. 😀

3.Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că m-aţi suportat, m-aţi citit şi m-aţi încurajat până acum!

h1

Cine sunt „ciudaţii”?

septembrie 8, 2008

Izolaţi într-un colţ de umbră, poate chiar uitaţi de semenii lor, ei işi urmează drumul lor. De fapt nu aşteaptă nimic din partea celorlalţi. Sunt conştienţi că sunt diferiţi şi că nu reprezintă un punct de interes pentru cei normali. Nu pot concura într-o lume orbită de invidie, bani şi prejudecăţi.

Ai putea spune că Dumnezeu i-a condamnat „dăruindu-le” o povară mult prea grea pentru o societate în care eşti considerat un nimeni dacă după urma ta nu se îmbogăţesc şi alţii, mai ales în sport. Doar atunci eşti băgat în seama. Însă pentru ei poate e mai bine aşa.

Cu o voinţă de fier şi o ambiţie extraordinară, ei se antrenează zi de zi fără a lăsa să se vadă suferinţa din sufletele lor.  Au avut pus încă de la început un pariu cu viaţa, pe care mulţi dintre noi nici măcar nu l-ar accepta, dar ei au făcut-o… pentru simplul motiv că sunt atlfel. Sunt în scaune cu rotile, Read the rest of this entry ?