h1

Succes dublu

Octombrie 27, 2008

Ana Maria şi Adriana Tămîrjan s-au născut pe 8 mai 1991, la Constanţa. Au început gimnastica la vârsta de 4 ani, la Club Sportiv Petrolul Ploieşti, sub îndrumarea Gabrielei Eftimie, a Doinei Olaru şi a Gabrielei Rădulescu. La 12 ani, au devenit componente ale lotului naţional de junioare, la Oneşti. În 2007, au fost selecţionate în lotul naţional de senioare. Din aprilie 2008, din cauza unor probleme medicale la coloana vertebrală, Adriana a fost nevoită să renunţe definitiv la practicarea acestui sport. Ana Maria este campioană europeană cu echipa, la CE 2008 şi medaliată cu bronz la sol, la CE 2008 şi cu echipa, la JO 2008.

Când lupţi şi pentru o persoană dragă, depăşeşti orice limită pentru a-ţi atinge ţelurile.

La patru ani au păşit pentru prima dată în sala de gimnastică cu dorinţa de a-i călca pe urme Nadiei Comăneci. Au fost nedespărţite până în ziua când au ajuns la o răscruce. De aici fiecare a fost nevoită să pornească pe propriul drum.

Prima competiţie majoră de la senioare, primele succese – aur continental cu echipa, o medalie de bronz la sol – şi speranţe pentru o evoluţie cât mai bună la Beijing, speranţe ce au fost concretizate prin menţinerea pe podiumul olimpic. Însă toate acestea au fost umbrite de vestea că, din cauza unor probleme de sănătate şi a riscului la care s-ar fi expus dacă ar fi continuat, din ”cele două” doar una va mai putea să-şi îndeplinească visul.

Obligate să se despartă după 12 ani, Adriana nu a încetat niciodată să-şi susţină sora geamănă, în timp ce Ana Maria şi-a asumat încă o responsabilitate, aceea de a munci de două ori mai mult: ”Trebuie să fiu tare şi să lupt pentru amândouă. Trebuie să obţin rezultate cât mai bune ca să o ajut şi pe sora mea, şi să o fac mândră de mine.”

Cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice, accidentările şi durerile insuportabile au împiedicat-o să se pregătească la nivelul maxim. Medicii din ţară nu au reuşit să-i dea un diagnostic concret. Prezenţa ei în China era pusă sub semnul întrebării. Însă nici de această dată nu a renunţat deoarece ştia că trebuie să se ţină de promisiune. Ana Maria a concurat, având o contribuţie importantă la bronzul olimpic cucerit pe echipe, deşi nu era complet refăcută. A luptat alături de colegele sale împotriva unor adversare redutabile, dar mai ales împotriva propriului corp, fără să se plângă de durerile care au deranjat-o pe toată durata finalei.

”-Dom’profesor, nu mai pot, mă doare rău…

-Păi nu ziceai că te lăsaseră durerile?

-Ba da, spuneam, dar nu era aşa. M-a durut tot timpul, şi la concurs.

-Păi şi de ce n-ai zis, să facem ceva?

-Şi dacă ziceam? Aveaţi ce face? Cu cine mă înlocuiaţi? Am strâns din dinţi, ştiam că nu aveam încotro.”

Medicii din China au descoperit ce a împiedicat-o pe Ana să fie într-o formă excelentă în ziua cea mare. A evoluat la patru aparate şi a obţinut printre cele mai bune note, deşi a fost diagnosticată cu fisură la femur, fiind la un pas de fractură.

Însă toate acestea au fost date uitării în momentul în care s-a suit pe podium. Şi-a respectat promisiunea şi asta a contat cel mai mult. A câştigat o medalie, pentru ea, dar şi pentru sora sa.

I s-a recomandat o perioadă de pauză, fiind singura soluţie pentru a se vindeca, însă a revenit în sală…pentru că, de acum, orice victorie valorează dublu.

Anunțuri

17 comentarii

  1. banuiesc ca ai scris asta in ora de fizica, pustoaico! de data asta te iert, pentru ca a meritat! 😉

    o intrebare ma framanta: medicii din tara nu au reusit sa dea diagnosticul corect 😯 – fiind vorba de o gimnasta de lot national, cu fisura la femur? cum e posibil asa ceva? cine sunt acesti medici?


  2. @judge
    Hmmm…cred ca e inceput intr-o ora de fizica! 🙂
    Pai nu stii ca mai nou Romania e tara tuturor posibilitatilor?


  3. Felicitari din nou pt articol.
    Sunt incantat ca promovezi in continuare sportul si mai ales sportivi pe care eu ii admir mai mult decat pe orice fotbalist.


  4. sa stii ca sunt cu ochii pe tine! 😆 😀 😆

    cat ai luat in lucrarea aia celebra la mate?


  5. @fighter
    Multumesc!

    @judge
    Cand o sa ni le aduca, te voi anunta! Intre timp m-am ales si cu una, la informatica! 🙂


  6. ce sa scriu? intotdeuna am perceput gimnastica ca pe unul din cele mai grele sporturi deoarece este printre singurele in care apogeul il atingi in perioada in care o mare parte a performerilor nu au majoratul si implicit „pierd copilaria”,automotivarea si vointa reprezinta doi factori importanti ai succesului,trist e cand aceste lucruri sunt ingreunate de ghinion si alti factori externi si ca sa nu te mai plictisesc
    hip-hip ura ,hip hip ura pt articol 😛


  7. Tine-o tot asa, tzopci! 🙂
    Si dupa ce „te ajungi”. 😉


  8. mara

    si la info? wow! va cam „lucreaza” profii astia 😆 😀 😆


  9. @ady
    Din punctul meu de vedere, gimnastica si patinajul artistic sunt unele dintre cele mai grele sporturi, care imbina intr-o maniera deosebita sportul cu arta!
    @pin
    Asa o sa fac! 😉
    @the judge
    Ne „lucreaza” rau de tot! Am mai dat 2 pana acum si urmeaza inca 3, sapt viitoare!


  10. cred ca in primul rand trebuie sa te felicit pt aniversare, ca de cand n-am mai intrat pe net, unele persoane, nu dau nume, cica sunt majore de-acu. Ai grija de tine, ca de-acum raspunderea e la tine 🙂

    Bey Giadgi (adica judge),
    tu mai lasa fata in pace, nu-i mai purta grija ei, n-auzi ca de-acu e mare si are singura grija de ea? 🙂


  11. Dinamoo – Steaua 2 solist, nu ?


  12. @Emiru’
    Multumesc! O sa am mare grija! 🙂
    @Dorin
    XXXXXX, va fi un meci plictisitor, cred!


  13. GvK

    ia uititi la el bre! 😆 cum mai sare profu’ de info din el! 😆 😀 😆

    niciodata nu strica sa ai un frate mai mare… 😉


  14. Mara (Mihaela de fapt),

    La Multi Ani! Sa traiesti cu numele, sa ai parte numai de bucurii si distractie maxima astazi, evident, ca asta e mai important.


  15. @GabiKoreanu
    Mersi mult! Partea cu distractia a picat! 😀


  16. Foarte frumos articolul!!!Iti multumesc frumos!


  17. multumesc Mara!:-*



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: