h1

Mesaj pentru voi!

Noiembrie 29, 2008

100_10381„Le mulţumesc tuturor celor care s-au interesat şi încă se interesează de situaţia mea şi îmi sunt alături.

Momentan sunt la recuperare în Olanda timp de o lună şi sper să mă refac cât de cât. Nu este ca în Austria, dar…. Tratamentul din Austria, ca şi cel din Olanda au fost posibile datorită Fundaţiei Mobexpert, dar şi datorită vouă, celor care m-aţi susţinut mereu. Mă bucur că sunt atâtea persoane care îmi sunt alături. Sprijinul lor înseamnă foarte mult.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că sunt mult mai bine decât anul trecut şi sper că de anul viitor voi reîncepe patinajul viteză, deoarece asta îmi doresc cel mai mult.

Pentru acest lucru mai am nevoie de multe ore de recuperare. Le mulţumesc, de asemenea, echipei ”Dansez pentru tine”, Fundaţiei Vodafone şi Fundaţiei Agape care au făcut posibilă strângerea unei sume importante de bani.

Pentru a putea să revin pe gheaţă, locul care-mi lipseşte cel mai mult, mai am nevoie de încă 5800 euro, suma necesară pentru a pleca în Austria. Sper că voi reuşi să-i strâng curând!

Vă mulţumesc!”

Oana Opincariu

”Refuz să cred că nu voi mai patina vreodată!”

– de la visul mondial, la speranţa că va redeveni o persoană normală;

A luat stratul într-o cursă ce ar fi trebuit să se încheie într-o manieră extraordinară, titluri naţionale, europene, mondiale şi de ce nu chiar olimpice. Se gândea la toate acestea deoarece ştia că este capabilă de asemenea performanţe. Însă totul s-a transformat într-o cursă de supravieţuire, plină de obstacole neaşteptate.

V-am prezentat povestea Oanei acum câteva luni! Până atunci trecuse prin momente îngrozitoare pe care le-a depăşit cu ajutorul familiei, prietenilor, dar mai ales datorită puterii sale de luptă. Mai avea de depăşit doar câteva etape pentru a se putea reîntoarce la vechea ei pasiune. Graţie sprijinului pe care i l-au oferit atât cei din jur, dar şi oameni necunoscuţi care au crezut în ea, Oana a ajuns aproape de finalul cursei.

Aseară, în cadrul emisiunii ”Dansez pentru tine”, fundaţia Vodafone i-a oferit 10.000 de euro pentru ultima parte a tratamentului, pentru recuperarea sportivă pe care va trebui să o facă în Austria.

Mai trebuie depăşite câteva obstacole.  A luptat până acum fără a înceta să spere că într-o zi va urca din nou pe podiumul competiţiilor internaţionale.

Linia de finish se vede din ce în ce mai bine! Mai are de parcurs doar distanţa ce valoreaza 5800 de euro!

Toţi cei care cred în Oana şi doresc să o ajute să-şi îndeplinească visul sunt rugaţi să depună bani în conturile:

Titular: Opincariu Anesia Oana

Banca: BRD

RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000

EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000

Anunțuri

12 comentarii

  1. Oana ma bucur sa aud ca recuperarea iti da sperante. Iti doresc sa te insanatosezi cit de curind, ca asta-i cel mai important. Viata-i mult mai pretioasa decit gheata. 😉


  2. In-cre-di-bil!!!
    Am mai spus-o si o mai spun, ceea ce a facut Mara depaseste orice campanie cu iz electoral sau interese ascunse din media.
    Mult succes Oana!


  3. impresionant demers mara, toata admiratia mea pt oana alesia

    🙂


  4. Bafta Oana ,sanatate si sper sa ai noroc
    Dorinho
    chiar asa? pe fatza? 😉


  5. mara, ai facut o treaba foarte buna
    Pentru Oana sanatate si incurajari pt revenire


  6. Sanatate Oana si Bravo Mara


  7. hai ca nu vroiam sa te mai laud si eu …chiar daca am citit articolul decind l-ai postat. dar un mesaj tot iti las. mai sunt si oameni carcotasi..(ai inteles la cine ma refer). nu ii lua in seama. pt mine esti muuuuuult peste o anumita cistigatoare de premiu ¨ioan chirila¨. si nu uita ca aia e geniala. 🙂


  8. @papa
    Ai dreptate!
    @Dorinho
    Mul-tu-mesc! 🙂
    @o fata
    Placerea este de partea mea!
    @mala
    Sa speram ca la anul voi scrie de rezultate de la diferite competitii! 😉
    @j
    Multumim!
    @tank
    Sunt geniala genialelor! 😆 (sau cum spunea o profa, geniala de geniala 😛 ).


  9. Acum am citit!Multa sanatate Oanei!


  10. Multa sanatate Oana si felicitari Mara(ce cunoscut imi suna fraza,,geniala de geniala”:)):)))


  11. Oana ,cu dumnezeul inainte si sa nu renunti niciodata la visul tau,cu multa dragoste adriana.


  12. 😉
    ma laud, da’ am fuck donatie pt fata asta din oct!!!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: