h1

Început excepţional…

Decembrie 6, 2008

…sau 2 intrări în TOP 10, în cadrul primelor etape de Cupă Mondială la Biathlon

eva1S-a aventurat într-un sport prea puţin cunoscut în România, aproape deloc mediatizat şi fără baze de antrenament potrivite pentru competiţii de înalt nivel. A pornit doar cu dorinţa de a demonstra că este capabilă de rezultate foarte bune într-o lume a biathlonului dominată de nemţoaice şi rusoaice.

An după an, cursă după cursă a început să se apropie de cele care păreau de neînvins, realizând că bariera dintre favorite şi altele nu este chiar de netrecut. Scriam acum 10 luni despre o performanţă deosebită a Evei Tofalvi, locul 8 în proba de urmărire de la Antholz, performanţă ce a reprezentat începutul unei noi etape din carierea biathlonistei românce.

Pentru unii poate ca a fost doar o simplă întâmplare. Însă Eva a continuat să schieze, a trecut peste toate greutăţile, construindu-şi  prin fiecare ţintă nimerită traseul câştigător.

Debutul în noul sezon a adus şi prima victorie a româncei într-o etapă a Cupei Europei, câştigând proba de sprint, desfăşurată în Suedia (Idre).  A urmat un loc 7, în cadrul aceleaşi competiţii. Speranţele pentru  evoluţii bune în Cupa Mondială creşteau.

Iar Eva nu a dezamăgit. Cu doar o ţintă ratată şi o deplasare pe schiuri excelentă (locul 6, per total), harghiteanca a intrat în TOP 10, la cea de-a doua etapă a Cupei Mondiale, la proba de sprint, de la Oestersund (Suedia). Tofalvi s-a clasat pe poziţia a noua, reuşind să întreacă sportive renumite  ca  Andrea Henkel(locul 12), Ekaterina Iourieva (locul 17), Kathrin Hitzer (locul  21), Sandrine Bailly (locul 26) sau Anna Carin Olofsson (locul 43).

UPDATE: Cuvintele sunt de prisos! Vă spun doar că Eva Tofalvi a reuşit încă o evoluţie cu adevărat EXTRAORDINARĂ la Oestersund. După locul 9 ocupat în proba de sprint, astăzi românca a trecut linia de finish la pursuit A ŞAPTEA. Şi de această dată, Eva a avut o deplasare pe schiuri fenomenală, iar la trecerile prin poligon s-a comportat onorabil, ratând doar 3 ţinte. A lăsat în urmă nume precum Helena Jonsson (locul 9), Vita Semerenko (locul 12), Magdalena Neuner (locul 18), Ana-Carin Olofsson (locul 19) sau Sandrine Bailly (locul 48).

Anunțuri

11 comentarii

  1. pai…as vrea ceva amanunte. Exista federatie romana de…resort? Cine e seful? Ce fac astia pentru promovarea sporturilor „de iarna” in romania?
    te pomenesti ca e si pe acolo vreo gasca de sinecuristi…
    Cum reusesc totusi acesti oameni sa se pregateasca pentru competitii?
    Simncer, ma mir ca avem reprezentare la acest nivel.


  2. inca ceva…ma bucur ca o harghiteanca, pe nume eva tofalvi, reprezinta romania. Un exemplu bun de urmat.


  3. boro
    este Federatia ROmana de Schi-Biatlon , sponsor oficial e OMV si au si o promotie in benzinarii prin care sprijina echipa de sarituri,incl copii si tineri


  4. @boro, mala
    Federatie exista! Se straduieste sa faca cate ceva, dar dupa parerea mea este nesemnificativ pana acum! Ramane de vazut ce va urma!


  5. mda, nu stim cat de banos e parteneriatul cu OMV


  6. Bravo,Eva!


  7. boro, mara, mala
    asemenea multor altor sporturi, probabil ca si la schi-biatlon e acelasi lucru. Nu sunt bani.
    De ce? Pt ca nu vin sponsorii.
    De ce nu vin sponsorii? Pt ca sportul respectiv nu e mediatizat si nu se justifica investitia.
    De ce nu e mediatizat? Pt ca noi in loc de ziaristi, avem manelisti. Ma refer la cei ce conduc ziarele.
    Tolo, Vochin, Ioanitoaia, Topescu si altii ca ei sunt niste oportunisti. Asta e realitatea. Chiar daca la Topescu aveam alte asteptari, s-a ramolit si asta.


  8. pt. sporturile da iarna trebuie bani, nu e ca maidanul de la fotbal,cum din schi nu se fac bani,no sponsors nema perfomante,de unde interes si pt „astia”?


  9. @Emiru’, ady80
    Sunt de acord cu voi! Situatia acestea nu se intampla doar la sporturile de iarna! Sunt multi in situatia lor!

    Si totusi sa nu uitam de Eva! Reuseste sa faca performante chiar si in conditiile acestea ceea ce este si mai de apreciat! 😉


  10. adypunker
    ai apucat-o pe firul invers al problemei si daca judeci asa, gresesti. Iti spun si de ce:
    pt a ajunge la performantele despre care vorbim, pe langa munca uneori gratis a sportivului si antrenorului, trebuiesc bani. Multi bani, atunci cand vorbim de sporturi fara traditie. Pt a atrage sponsori e necesar ca sporturile astea sa aiba un rating corespunzator in ceea ce priveste aparitiile in media. Este foarte usor sa schimbi ponderea in presa, trebuie sa existe vointa, atitudine pro-activa.
    Nu este. De ce? Pt ca le e frica de concurenta. Si stiti de ce le e frica de concurenta?
    Pt ca sunt lipsiti de profesionalism.
    Voi sunteti prea tineri, nu l-ati apucat pe nea Vanea. A scris o data un articol despre un jucator de golf, care nu era nici roman, si nici nu era in top-ten, de l-am citit cu sufletul la gura. Este inutil sa va spun ca incepand din acea zi am inceput sa ma uit la golf, un sport despre care nu stiam mare lucru.
    Asta inseamna profesionism. Pot sa scriu si despre ceamciuge, daca stiu sa scriu, sunt citit.
    Tolo nu a fost niciodata un bun jurnalist. A fost insa un tip curajos, cu asta s-a ridicat. Cititi articolele lui AG sau ale Mariei Andries, sau Luminita Paul. Mult peste Tolo. Tolo scrie pt cei de la gradinita. Isi creste puietul.
    Voua a inceput sa va cada puful, intelegeti deja mai mult din notiunea de sport si sunt convins ca sunteti la fel de nemultumiti de presa.
    V-aduceti aminte de „Colin” a lui AG? Habar nu aveam cine este, insa felul cum a fost scris, te-a vrajit parca.


  11. […] nimic nu e stabil..totul e trecator… « Început excepţional… PODIUM pentru EVA decembrie 18, 2008 Eva Tofalvi a reuşit cea mai bună performanţă a […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: