h1

Nu îi merităm!

Septembrie 16, 2010

De două ori pe an, pe parcursul Campionatelor Europene şi a celor Mondiale la diferite discipline sportive, românii se simt mîndrii chiar dacă, într-o lume normală, nu ar trebui să aibă acest drept.

Nu mă judecaţi înainte să terminaţi de citit ce am de spus! De altfel, recunosc, nici eu nu ar trebui să sar în sus, să mă bucur de succesele obţinute de cei care sunt super-oameni, care se străduiesc să facă performanţă într-o societate bolnavă şi care, în plus, mai şi reuşesc să ajungă şi să se menţină sus.

Nu-i merităm! Nu sîntem atît de demni pentru ei!

Nu de puţine ori, datorită lor, cuvîntul „România” primeşte o conotaţie pozitivă, diferită de cea cu care sunt obişnuiţi străinii. De fiecare dată cînd tricolorul este sus, chiar dacă nu ne dăm seama, primim o lecţie din care, din păcate, nu învăţăm aproape nimic. Într-un fel, ei ne roagă ceva: „Deşteaptă-te române…!”

Şi nu primesc nimic! Nici respect, nici condiţii „măcar” normale, nici recunoştiinţă şi, în plus, mai sunt şi puşi la zid precum ultimii criminali atunci când nu urcă pe podium. Un dezastru de neimaginat se dezlănţuie dacă, cei care sunt obligaţi din oficiu să cîştige oricînd şi în orice condiţii, comit imprudenţa de a fi mai jos de locul trei.

Pentru că atunci ne arată cît de slabi suntem noi, cei care nu ne trezim la 5 dimineata, nu sarim pe saltele, imaginându-ne că sunt bazine cu apă, nu ne antrenăm printre şalupe sau mergem la mondialele de polo deşi nu avem nici un bazin. Şi totuşi ne permitem să îi criticăm şi să fim indignaţi de „insuccesele” lor.

Ne place să credem că evoluăm prin rezultatele lor, îi considerăm ambasadorii noştrii în lumea întreagă! Moral, nici măcar nu ar trebui să ne gândim la acest lucru. E doar dreptul lor şi al celor care muncesc împreună cu ei! Pentru noi nu este decît o altă favoare pe care o primim în mod gratuit!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: