Archive for the ‘fotbal pur si simplu’ Category

h1

Gândurile suporterului român

iunie 16, 2008

Te califici o dată într-un deceniu la un turneu final şi atunci ai parte de Olanda, Franţa şi Italia. Ca suporter, nici nu ştii ce să mai crezi. Pe de o parte, te pregăteşti pentru tragediile ce vor urma, pe de altă parte, te străduieşti să speri că un miracol se va întâmpla. Te bucuri că nu te vei uita la televizor doar ca să-i vezi pe alţii, chiar dacă erai obişnuit şi aşa. Măcar vei reînvăţa să plângi sau să te bucuri alături de naţională. Ţi-e teamă că nu vei ştii cum să reacţionezi, dar decizi să te laşi purtat de val. Nu ai vrea să te faci de râs, dar ce mai contează… E România acolo pe teren!

Emoţiile primei partide se simt. Te întrebi dacă vor reuşi să te surprindă în vreun fel. Şi iată că o fac! Aproape că uitaseşi importanţa intonării imnului naţional, dar nici nu-ţi imaginai ce urma să se întâmple. Ei ştiau că sunt datori în faţa românilor şi, de asemenea, vroiau să-şi demonstreze că totul este posibil.

Erai aşezat în fotoliu şi aşteptai fluierul de început. Dar nu ai putut rezista. Trebuie să recunoşti că te-ai trezit intonând imnul, în picioare sau măcar l-ai fredonat în gând. Te uitai la ei şi nu-ţi venea să crezi că e realitate. Şi pe drept cuvânt că te înţelegem. Încă mai priveşti suspicios către televizor să te convingi că nu visezi.

Te gândeşti că poate a fost o întâmplare, doar aşa pentru impresia de început. Dar nici a doua oară nimic nu se schimbă. Se citeşte aceeaşi hotărâre pe chipurile lor, se cântă cu aceeaşi înverşunare, se joacă cu aceeaşi determinare. Parcă vor să te sfideze, să-ţi arate că aşteptarea nu a fost în zadar.

Te obligă să le accepţi scuzele şi încearcă să-ţi arate că s-au schimbat. Eşti încă sceptic şi nu îi crezi de la început, dar parcă nu rămâi nici impasibil. Toţi avem sentimente şi oricât am încerca să le ascundem, ne este imposibil. S-au străduit să-ţi recâştige încrederea şi încă o fac, chiar dacă nu mereu au reuşit, dar efortul contează. Chiar dacă te îndoieşti de gândurile tale, îţi dai seama că ceva s-a schimbat în momentul în care realizezi că un penalty ratat nu te-a mai învrăjbit atât împotriva lor!

Mai au o încercare, cea decisivă! Atunci vor ne demonstra cu adevărat cine sunt şi pentru cine am aşteptat atât! Să le mai dăm măcar o şansă!

h1

POVESTEA FOTBALULUI ROMÂNESC

noiembrie 26, 2007

“A fost odată când a fost, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vreo două-trei zile”, pe când Becali nu-şi mai încăpea în piele de trufie şi Mitică dădea în cărţi să afle dacă şi după moarte va primi ordonanţă să conducă LPF sau măcar să bântuie pe holurile instituţiei.

Într-o zi bătrânul Johansson, săturându-se să tot asculte poveşti nemuritoare despre fotbalul românesc, se hotarî să străbată mări si ţări pentru a se convinge singur de toate cele auzite. Se temea că nu va ajunge în România, însa pe măsură ce înainta parcă toţi şi toate îl făceau să simtă apropierea tăramului carpatin.

Ajunse la vamă la Nădlac unde aşteptă 5 ore( nu ştia că la noi graba cost dublu), apoi se îndreptă spre Timişoara. Auzise că echipa oraşului, sau mai bine zis patronul, un anume domn Iancu, au aspiraţii mari. Ştia că investeşte foarte mult în echipă, în fiecare an şi aşteaptă rezultate fantastice într-un timp foarte scurt, dacă se poate să apară ca ciupercile după ploaie. La fiecare pauză competiţională când vede că echipa nu merge aşa cum trebuie, domnul Iancu tună şi fulgeră mai ceva ca Zeus şi schimbă jumătate de echipă şi conducere. Adevăru’ că unde nu e cap vai de picioare! După câteva zile de popas în Timişoara convingându-se de adevărul povestirii, vizitatorul nostru işi continuă călătoria!

Se opri la Craiova unde auzise de perla oltenească cu ochelari şi de echipa condusă de acesta. Nu-i venea să creadă că magnifica “Craiova Maxima” ajunsese să aspire doar la titlu. Şi nu asta ar fi fost marea problemă, însă alb-albaştrii d-abia se luptau să scape de divizia fantastic de plictisitoare. Numai Mititelu, cunoscut pentru ochii săi prea mari şi negri şi pentru optimismul său spera la o clasare în primele locuri în campionat! Speranţa moare ultima, însa ar fi preferabil să nu murim noi înaintea ei! Văzând că şi aici tot ce ştia s-a confirmat musafirul nostru porni spre Bucureşti! Era sigur că mai rău de atât nu se poate, mai ales că mergea şi în capitala ţarii. Însă nici nu ştia ce-l aşteaptă!

Poposi în Giuleşti să-l întâlnească pe “darnicul” patron al echipei, însa îl găsi pe acesta într-o discuţie cu unul dintre jucători.
-Am dat 10 goluri în ultimele 6 etape şi sunt la echipă de atâta timp. Nu mi-aţi mai mărit salariul de 2 ani şi nici primele nu mi le-aţi dat. Ce aveţi cu mine? Cu ce am greşit?

-Tu? Cu nimic! Din contră, joci foarte bine şi sunt mulţumit de tine…

-Şi atunci?

-Ăsta e şi motivul, cu cât o să joci mai bine şi mai mult, cu atât vei primi şi mai mulţi bani atunci când voi considera eu de cuviinţa( când o face părul mere si răchita micşunele). Ştii cât de darnic sunt! Niciodată nu v-am lăsat cu primele (ne)achitate!

Plecă uimit din Giuleşti fară să mai vorbească cu Domnul Unghie-în-Gât şi se îndreptă spre Ştefan cel Mare. Se gândea că va găsi un club şi o conducere după numele şi asemănarea “protectorului”. Ştia doar că sunt 9 acţionari care se înţeleg ca fraţii, iar împreună cu echipa formează o adevărată familie. Însă şi de această dată aşteptările i-au fost înşelate. Familia pe care şi-o imaginase el nu era decât una bătută de soartă sau… de dans. Fiecare dansa după cum ştia, iar lupta pe ring era una acerbă pentru că oricât ai încerca nu poţi să împaci şi dansul latino şi pe cel românesc. Aşa că se hotarî să plece în Ghencea.

Despre Steaua auzise numai şi numai lucruri bune. Salvase de atâtea ori reputaţia României încât se aştepta să ajungă în raiul fotbalului românesc. De nimerit, a nimerit bine, însă în raiul prostiei. Se pare că nimeni nu-I vorbise despre un lucru esenţial, fotbalul mioritic este caracterizat de o mare calitate, prostia. Aştepta cu nerăbdare să se întâlnească cu cel mai “războinic” patron de club, Merinosul Atomic, personaj despre care auzise atâtea lucruri. Fusese păcălit de sfătuitorul său cel mai apropiat, mai ceva ca ursu’ de vulpe. Se crede stăpânul tuturor, un fel de Dumnezeu al românilor şi apare în faţa “prostimii” ori de câte ori are chef. Întâlnirea nu a mai avut loc deoarece personajul pitoresc din Carpaţi era mult prea preocupat cu vizitele la Muntele Athos şi cu noua funcţie, cea de conducator neautorizat al oştirii.

Văzând că nici de această dată nu s-a înşelat, bătrânul Johansson plecă dezamăgit din România. Ar fi vrut să rămână cu alte amintiri mult mai plăcute, însă şi-a ales o destinaţie greşită. Poate la următoarea vizită vom reuşi să-l impresionăm, însă, pentru asta va trebui să vină atunci când vom găzdui un turneu final, adică….

h1

Nostalgia anilor trecuti

octombrie 8, 2007

Dupa dezamagirea din cupele europene, ne intoarcem la amagirea din campionat. Trei ani am trait intr-o lume de vis, am avut parte de rezultate exceptionale, am ascultat imnul Uefa Champions League pe un stadion din Romania dupa 10 ani. Am plans si am ras impreuna cu jucatorii, am avut momente in care eram uluiti de spectacolul dat de romani pe marile stadioane din Europa si momente in care ne-am intrebat “De ce ni se intampla tocmai noua, Doamne?”. Si totusi, cu bune si cu rele au fost trei ani fantastici.

Ar fi trebuit sa vina al patrulea. Am pornit pe drumul fericirii cu 6 echipe calificate in cupele europene, insa, dupa numai 3 luni visele noastre s-au spulberat. Gloria Bistrita nu a avut puterea necesara pentru a trece de Athletico Madrid(in Intertoto), CFR s-a impiedicat surprinzator de cipriotii de la Famagusta, iar Rapid, spaima nemtilor, a fost rapusa tocmai de o echipa din Bundesliga, Nurnberg. Dinamo a vrut Lazio si asta a primit, iar pe langa lectia de fotbal italian, ros-albii au mai primit inca una de suedeza! A mai ramas Steaua, insa fara prea multe sanse. Am sperat la o prestatie mai buna decat cea de anul trecut cand am trecut cu vederea orice esec si le-am iertat orice. Am crezut, de fapt am vrut sa credem ca ceea ce s-a intamplat sezonul trecut va ramane doar una din paginile glorioase ale istoriei fotbalului romanesc! Din pacate acestea vor ramane doar niste amintiri frumoase , intrucat fotbalul romanesc, in stadiul la care se afla acum, nu va mai reusi performante la fel de bune ca cele din ultimii ani!

‘Nu-mi fac iluzii ca sa n-am deziluzii” spunea un filosof roman. Replica acestuia se potriveste perfect cu situatia actuala a fotbalului si chiar a sportului din Romania. Sperantele si iluziile pe care le-am strans in trei ani au fost distruse in trei luni. Deziluziile sunt cu atat mai mari, cu cat ni s-a demonstrat ca se poate. Si mai rau este faptul ca jucatorii si conducatorii au acceptat cu seninatate ceea ce s-a intamplat si au pus toate insuccesele pe seama ghinionului. Saracu, ce constiinta incarcata trebuie sa aiba!

Nu ne ramane decat sa ne amagim inca un an cu campionatul intern, cu “frumusetea” specifica si cu personajele noastre pitoresti. Pana la urma cu ce e mai prejos un Farul Constanta-Otelul Galati fata de un Real Madrid- Chelsea sau Bayern Munchen-Fiorentina??

h1

Un altfel de derby

septembrie 16, 2007

In fiecare an asteptam derby-urile din fotbalul romanesc mai ceva ca elevii care tanjesc dupa vacanta. Ne facem sperante pentru niste meciuri fabuloase, visam la goluri magnifice si vrem spectacol( nu facut de arbitrii) ca in marile meciuri din campionatele puternice din Europa. Si totusi mereu ramanem cu speranta ca urmatorul va fi altfel.

In schimb, drept compensatie, aveam parte de reprezentatii ieftine de circ cu o saptamana inainte. Actorii principali devin patronii si cei din conducere… jucatorii ajung simple marionete… meciul nici macar nu mai conteaza… Adevaru’ ca sunt “mult mai interesante” 2 emisiuni in care actorii sa-si joace rolurile de 2 bani, decat 90 de minute in care 22 de jucatori alearga dupa o minge….

De fiecare data in loc sa ne alegem cu un El Clasico(unde doar jucatorii vorbesc), suntem nevoiti sa suportam un derby al orgoliilor, al declaratiilor fara nici un fair-play.

h1

Mirajul Uefa Champions League

august 31, 2007

„Jucatorii ies de la vestiare.. suporterii isi aclama favoritii…. fluierul arbitrului se aude… partida incepe.. cata indarjire… ce emotii… miza jocului isi spune cuvantul…”. Aceasta era atmosfera inca de la primul meci din Cupa Campionilor,  competitie care de atunci parea sa devina „suprema” in lume. Si asa a fost…

Uefa Champions League reprezinta piramida in varful careia multi incearca sa ajunga, insa doar cei care merita reusesc. Triumful in aceasta competitie reprezinta glorie, faima si respect.

Pentru Romania, Liga Campionilor este doar un miraj , o „Fata Morgana” chiar daca de 2 ani se lasa impresia ca a devenit o „obisnuinta”. Se fac declaratii peste declaratii, unele mai optimiste decat altele, se fac planuri pentru urmatorii 10 ani, ne imaginam cum ar fi daca… insa niciodata nu vrem sa recunoastem adevarul. Ascundem cu cea mai mare dibacie toate neputintele si incompetenta ca doar la asta ne pricem cel mai bine, nu? Nu avem stadioane, nici macar pe cel national, dar VREM sa gazduim o finala de Cupa UEFA, nu investin cat si cum trebuie, dar VREM rezultate peste noapte, ne batem cu pumnii in piept ca VREM, ca VOM avea, ca VOM face, ca VOM… insa pana acum nu am trecut de stadiul „VOM”!

E normal sa aspiram la lucruri marete, dar mai intai trebuie sa le meritam, trebuie sa facem tot ce trebuie pentru a scapa de acest miraj!