Posts Tagged ‘atletism’

h1

Sărind spre Londra

august 6, 2009

10ca06965d8694cdc735287ed1b88516

Beijing-ul a rămas în urmă, cu succese şi eşecuri, cu surprize şi dezamăgiri. Când flacăra olimpică s-a stins, pentru sportul românesc “s-a aprins o nouă torţă”, un început mai puternic, mai intens. Care va arde până la următoarea oprire… Londra 2012! Mai sunt trei ani de muncă, de sacrificii pornite din dorinţa de a reuşi.

Toţi speră la împlinirea visului olimpic, dar doar cei cu adevărat puternici vor depăşi graniţele dintre vis şi realitate!

Printre ei se află şi Cristina Mihaela Sandu(19 ani), o tânără speranţă a atletismului din România. Ambiţioasă şi stăpână pe propriile forţe, Cristina şi-a câştigat dreptul de a privi cu optimism spre viitor.A început atletismul din curiozitate, dar pe parcurs a devenit cel mai important “hobby”. Deţinătoare a recordurilor naţionale la lungime şi 100 m garduri (juniori) şi la triatlon (copii), Cristina Sandu a surprins plăcut prin ultimele sale evoluţii, evoluţii încununate de câştigarea medaliei de argint la triplusalt, din cadrul Campionatului European de juniori, desfăşurat la Novi Sad.

Mara: Felicitări pentru succesul de la Novi Sad! Eşti mulţumită de evoluţiile de acolo?

Cristina Sandu: Da şi nu! Plecasem cu gând de medalie la lungime, nu la triplusalt. Am a treia performanţă europeană şi mondială la proba aceasta. Am fost dezamăgită, dar m-am ambiţionat şi mai mult pentru triplu şi am reuşit!

Mara: La o săptămână după europene ai participat şi la Campionatul Naţional…

Read the rest of this entry ?

h1

Din culisele Olimpiadei

iulie 26, 2008

Se apropie Olimpiada! Ştiţi voi, competiţia aia pe care toţi sportivii o consideră ca fiind Everest-ul sportului şi la care visează să ajungă măcar o dată în carieră!

Te antrenezi zi de zi, treci peste orice obstacol, strângi din dinţi la orice accidentare, lupţi să ajungi cât mai sus. Şi toate acestea cu un singur scop! Să participi la Olimpiadă!

Faci tot ce depinde de tine, obţii lozul câştigător, păşeşti de pe puntea suspinelor pe cea a fericirii şi începi lupta cu cronometrul.

Însă atunci când crezi că totul şi toţi sunt de partea ta, autorităţile sportive, cele care trebuiau să te susţină, devin ”mai catolice decât Papa”.

Cu 3 săptămâni înaintea începerii Jocurilor Olimpice, Viorica Ţigău şi-a îndeplinit un vis… a obţinut biletul pentru Beijing, graţie unei sărituri de 6.74 m echivalente pasului decisiv de pe puntea suspinelor. Însă cum iluziile nasc şi deziluzii, atleta a aflat că ghişeul s-a închis înainte de vreme. De ce? Doar pentru simplul fapt că FRA şi COSR au închis listele de calificări cu 14 zile faţă de data limită, iar ea a avut ”neşansa” să realizeze această performanţă prea târziu.Astfel ceea ce trebuia să reprezinte o adevărată bucurie pentru ea şi pentru federaţie, de asemenea, s-a transformat într-o cursă pentru a obţine o răsplată ce i se cuvenea.

După ce acum câteva luni, Edina Gallovits părea că ne va reprezenta la Beijing, accidentarea suferită Wimbledon şi forma bună a Soranei Cârstea, i-au adus timişorencei statutul de rezervă. Nimic grav din punctul ei de vedere, însă FRT nu este de aceeaşi părere. Înscrisă în mod oficial de ITF, Gallovits nu a primit acordul din ţară de a participa, pe motiv că nu a răspuns afirmativ la convocarea pentru meciurile din FedCup, din sezonul anterior.

”Edy a explicat că nu se poate prezenta la acea acţiune. N-a fost sunată la timp şi îşi făcuse alt program de turnee.” (declaraţia mamei sportivei)

Şi când te gândeşti că deciziile favorabile luate de forurile internaţionale nu ar trebui decât să ne bucure, oficialii mioritici te lămuresc imediat şi te readuc cu picioarele pe pământ românesc.

”La ITF e harababură mai mare ca la noi. Cine e acesta? Un măturător?” Alexe Bârdan, vicepreşedinte FRT

Ca pentru orice om, mai ales român, speranţa moare ultima. Aşa s-a întâmplat şi cu Ramona Ciobanu. A obţinut locul 4 la CE de nataţie, din 2006 plus alte câteva performanţe notabile, Read the rest of this entry ?

h1

Suntem pregătiţi?

februarie 18, 2008

Din patru în patru ani, nisipul din clepsidra timpului nu mai curge, oamenii uită de grijile şi problemele cotidiene. Pentru o perioadă toţi ne transformăm, trăim într-o lume specială, o lume a bucuriei, în care vorbim aceeaşi limbă, aceea care ne uneşte oriunde am fi, sportul. Devenim ”prizonierii nesiliţi” ai aceluiaşi eveniment social, ai competiţiei supreme, Jocurile Olimpice.

Dezobişnuiţi să ne mai bucurăm de marile succese ale sportului românesc, am aşteptat patru ani pentru a încerca să ne reamintim ce înseamnă să trăieşti cu emoţii şi să te bucuri cu adevărat de frumuseţea sportului. La ce ar trebui să ne aşteptăm în această vară când România este angrenată în două competiţii majore? Merită să trăim cu iluzii şi cu teama deziluziilor?

De la Atena ne-am întors cu 19 medalii, dintre care 8 titluri olimpice, reuşind să ne menţinem în elita sportului mondial. Ce se va întâmpla la Beijing? Putem spera la o reuşită asemănătoare în condiţiile în care rezultatele din ultima perioadă nu ne dau motive solide pentru a crede în asta?

Gimnastica şi atletismul, două dintre sporturile care s-au menţinut mereu la un nivel înalt, se află într-un mare impas chiar dacă se încearcă negarea acestui aspect din diferite motive. Câte fete mai vor să fie ca Nadia Comăneci? Cine mai vrea să alerge ca Gabriela Szabo?

De-a lungul vremii, majoritatea participărilor României la Jocurile Olimpice au fost încununate cu rezultate bune, însă după 1990 acestea nu au mai reprezentat un impuls pentru investiţii în infrastructură şi în motivarea sportivilor şi antrenorilor. Cum să obţii performanţe când antrenamentele pentru probele de sărituri de pe platforme se desfăşoară într-o sală de sport pe saltele?

Cum să mai sperăm la titluri olimpice dacă nu am obţinut performanţe notabile la nici un sport? Bazele de antrenament pentru canotaj şi caiac-canoe sunt ca şi inexistente, bazinele de înot se dărâmă pe puţinii sportivi care încă mai visează să atingă vârful piramidei, iar Laura Badea speră că va apărea cineva şi în scrimă care să ne reprezinte măcar cu aceeaşi dăruire.

Până la vară nu ne rămâne decât să ne bucurăm de frumuseţea sportului şi să sperăm într-o reprezentare onorabilă a echipei României la Jocurile Olimpice.