Posts Tagged ‘Beijing’

h1

Cine sunt „ciudaţii”?

septembrie 8, 2008

Izolaţi într-un colţ de umbră, poate chiar uitaţi de semenii lor, ei işi urmează drumul lor. De fapt nu aşteaptă nimic din partea celorlalţi. Sunt conştienţi că sunt diferiţi şi că nu reprezintă un punct de interes pentru cei normali. Nu pot concura într-o lume orbită de invidie, bani şi prejudecăţi.

Ai putea spune că Dumnezeu i-a condamnat „dăruindu-le” o povară mult prea grea pentru o societate în care eşti considerat un nimeni dacă după urma ta nu se îmbogăţesc şi alţii, mai ales în sport. Doar atunci eşti băgat în seama. Însă pentru ei poate e mai bine aşa.

Cu o voinţă de fier şi o ambiţie extraordinară, ei se antrenează zi de zi fără a lăsa să se vadă suferinţa din sufletele lor.  Au avut pus încă de la început un pariu cu viaţa, pe care mulţi dintre noi nici măcar nu l-ar accepta, dar ei au făcut-o… pentru simplul motiv că sunt atlfel. Sunt în scaune cu rotile, Read the rest of this entry ?

h1

S-au menţinut în top

august 15, 2008

Clasate după calificări pe poziţiile 7 şi 9, Steliana Nistor şi Sandra Izbaşa au reuşit în finala de la individual compus să urce în clasament, încheind concursul pe locurile 5, respectiv 8. Titlul olimpic a revenit Nastiei Lukin, din SUA, care a fost urmată de compatrioata sa, Shawn Johnson. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat reprezentanta gazdelor, Yilin Yang.

CLASAMENT FINAL:

NUME ŢARĂ TOTAL
1.Nastia Liukin SUA 63.325
2.Shawn Johnson SUA 62.725
3.Yilin Yang China 62.650
4.Ksenia Semenova Rusia 61.925
5.Steliana Nistor România 61.050
6.Yuyuan Jiang China 60.900
7.Anna Pavlova Rusia 60.825
8.Sandra Izbaşa România 60.750
9.Oksana Chusovitina Germania 60.125
10.Jade Barbosa Brazilia 59.550

Steliana Nistor a obţinut cea mai mare notă la paralele, 15. 975, aparat la care este calificată şi în finală, reuşind o evoluţie foarte bună şi la bârnă, Read the rest of this entry ?

h1

START

august 8, 2008

Astăzi a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară, de la Beijing, sub sloganul „one world one dream”, ceremonie ce a arătat încă o dată de ce sunt în stare chinezii. Jocuri de artificii impresionante, mini-spectacole  în care au fost îmbinate originalitatea, creativitatea şi prin care au reuşit să-şi pună în valoarea cultura, fără a uita de scopul din spatele acestei manifestaţii. Pozele vor vorbi de la sine despre grandoarea show-ului.

De mâine vor urca pe scenă principalii actori ai acestei competiţii, pregătiţi să ne ofere 16 zile de vis. Pe durata desfăşurării concursului, vor apărea pe blog o altfel de prezentare a evoluţiei sportivilor din delegaţia României, în diferite probe!

Read the rest of this entry ?