Posts Tagged ‘gimnastica artistica’

h1

Drumul spre aur

august 16, 2008

În finala de la sol, singura reprezentantă a României este Sandra Izbaşa. Celelalte 7 concurente sunt din SUA, Nastia Liukin şi Shawn Johnson, China, Fei Cheng şi Yuyuan Jiang, Rusia, Anna Pavlova şi Ekaterina Kramarenko şi din Brazilia, Daiane Santos.

Fei Cheng a obţinut cea mai mare notă din calificări, la acest aparat, 15.750 şi astfel a devenit principala favorită la obţinerea titlului olimpic. Chinezoaica este campioană mondială în 2006, unde a obţinut 15.875. În următorul an, Fei Cheng nu a mai reuşit o evoluţie la fel de convingătoare, clasându-se pe poziţia a cincea, cu 15.075. În preliminariile de la Jocurile Olimpice, reprezentanta gazdelor a prezentat un exerciţiu cu nota de plecare din 6.60. La execuţie, brigade de arbitrii i-a acordat 9.150, totalizând 15.750 puncte. În cea de-a doua zi de concurs, în finala de la echipe, gimnasta în vârstă de 20 de ani a primit un punctaj mai mic, 15.450 deoarece nota de plecare a fost doar 6.3.

Sandra Izbaşa, campioana europeană din acest an, Read the rest of this entry ?

h1

S-au menţinut în top

august 15, 2008

Clasate după calificări pe poziţiile 7 şi 9, Steliana Nistor şi Sandra Izbaşa au reuşit în finala de la individual compus să urce în clasament, încheind concursul pe locurile 5, respectiv 8. Titlul olimpic a revenit Nastiei Lukin, din SUA, care a fost urmată de compatrioata sa, Shawn Johnson. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat reprezentanta gazdelor, Yilin Yang.

CLASAMENT FINAL:

NUME ŢARĂ TOTAL
1.Nastia Liukin SUA 63.325
2.Shawn Johnson SUA 62.725
3.Yilin Yang China 62.650
4.Ksenia Semenova Rusia 61.925
5.Steliana Nistor România 61.050
6.Yuyuan Jiang China 60.900
7.Anna Pavlova Rusia 60.825
8.Sandra Izbaşa România 60.750
9.Oksana Chusovitina Germania 60.125
10.Jade Barbosa Brazilia 59.550

Steliana Nistor a obţinut cea mai mare notă la paralele, 15. 975, aparat la care este calificată şi în finală, reuşind o evoluţie foarte bună şi la bârnă, Read the rest of this entry ?

h1

Mereu învingătoare

august 13, 2008

După un concurs de calificări nu foarte reuşit, echipa feminină de gimnastică artistică a reuşit să obţină medalia de bronz în finală, acumulând un punctaj de 181.525. titlul olimpic a revenit echipei ţării gazde, performanţă reuşită pentru prima dată în istorie, cu 189.900. Cu ratările la sol şi bârnă pentru Alicia Sacramone, Stalele Unite ale Americii au trebuit să se mulţumească cu medalia de argint, totalizând 186.525 puncte. Rusia, echipa clasată pe poziţia a treia după calificări, a încheiat concursul pe locul 4, după ratări şi evoluţii nu foarte convingătoare la sol şi bârnă.

CLASAMENT FINAL:

ŢARĂ SOL BÂRNĂ PARALELE SĂRITURI TOTAL
1. China 45.800 47.125 49.625 46.350 188.900
2. SUA 44.425 47.250 47.975 46.875 186.525
3. România 45.075 46.175 45.000 45.275 181.525
4. Rusia 43.350 44.900 46.950 45.425 180.625
5. Japonia 42.675 44.950 45.525 43.550 176.700
6. Australia 42.900 45.900 43.575 44.150 176.525
7. Franţa 43.325 43.725 44.175 44.050 175.275
8. Brazilia 42.975 43.900 43.700 44.300 174.875

Pentru România au concurat astăzi Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Anamaria Tămârjan şi Gabriela Drăgoi. De asemenea, alături de cele 4 fete, s-au mai aflat Read the rest of this entry ?