h1

5 pentru Jocurile Olimpice

decembrie 27, 2009

Mai sunt 2 luni până la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, iar veştile bune despre participarea sportivilor din România deja au început să apară. După 4 etape din cadrul Cupei Mondiale de sanie, 5 echipaje ale României au reuşit, graţie rezultatelor excelente obţinute de-a lungul sezonului, să-şi asigure prezenţa la competiţia supremă, din februarie.

Fără să se evidenţieze prin declaraţii şi prezenţe la televizor, ci doar prin performanţe, fără să dispună de o pistă sau de un echipament foarte performant, Raluca Strămăturaru, Violeta Strămăturaru, Mihaela Chiraş, Valentin Creţu, Cosmin Chetroiu, Ionuţ Taran, Paul Ifrim şi Andrei Angel au caştigat biletele pentru Canada!

Vara se antrenează pe „uscat”, iarna sunt aproape tot timpul în străinatate. Câteodată petrec sărbătorile departe de cei dragi, dar se consolează cu ideea că formează o adevărată familie. În ultimii 2 ani au concurat la Campionatele Naţionale…în Austria, la Innsbruck. Pentru prima dată s-au calificat la JO, la toate cele 3 probe (individual masculin, individual feminin şi dublu). Sunt bucuroşi şi, în acelaşi timp, încrezători pentru rezultatele de la viitoarele competiţii.

Deşi evoluţiile din ce în ce mai bune le oferă dreptul de a primi o pistă, rămân doar cu speranţa. Nici nu visează la aşa ceva în următorii ani. Sunt mulţumiţi cu ce au, se bucură de plăcerea oferită de practicarea unui sport. Asta îi ajută cel mai mult!

  • Raluca Strămăturaru(locul 23 în World Cup) şi Violeta Strămăturaru(locul 31) s-au calificat în proba de individual feminin;
  • Valentin Creţu(locul 47)  s-a calificat în proba de individual masculin;
  • Cosmin Chetroiu-Ionuţ Taran(locul 21) şi Andrei Anghel-Paul Ifrim(locul 22) s-au calificat în proba de dublu;

8 comentarii

  1. Bine documentata, ca de obicei. Felicitari!


  2. Uite ca mai avem ceva „saniute” de la Vacaroiu incoace 🙂


  3. din ce stiu eu la sanie am obtinut singura medalie la jocurile olimpice de iarna, ce sa zic altceva? spor la munca si bafta la Olimpada!!
    😛 ashea Mara, hehe!!! 😀


    • La bob am obtinut-o, nu la sanie.


      • ok, mersi fain, am mai lamurit o dilema


  4. […] Chiraş, Valentin Creţu, Cosmin Chetroiu, Ionuţ Taran, Paul Ifrim şi Andrei Angel au caştigat ……! […]


  5. La Multi Ani Mara, multumesc pentru articolele de anul asta!
    Tin pumnii! 😀


    • La multi ani si voua! Sa va bucurati de ingeras! 😉
      Placerea a fost de partea mea,desi au fost destul de putine articole! Si multumesc pentru sustinere!



Lasă un comentariu