Cel mai mişto cadou

UPC a lansat de curând o leapsa pentru bloggeri numită „Cel mai mişto cadou”!

Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun,

S-a întâmplat de atâtea ori să-L întreb pe Dumnezeu de ce mi-a făcut tocmai mie asta, de ce m-a lăsat să trăiesc cu gândul că am avut o soră şi acum nu mai e. De ce?

Ştii că acum câţiva ani ţi-am mai scris o dată, dar nu mi-ai răspuns. Poate te-ai gândit că sunt prea mică şi nu aş înţetege. Acum am crescut. Sunt sigură că-mi va fi mai uşor să accept orice răspuns. Aşa că te rog frumos vorbeşte cu Dumnezeu şi întreabă-L de ce m-a ales tocmai pe mine? De ce nu mi-a lăsat sora lângă mine? Chiar atât de mult am greşit?

Sunt momente în care îmi visez viaţa altfel, alături de sorra mea făcând atâtea lucruri frumoase împreună. Îmi place şi parcă aş vrea să nu se termine. Şi totuşi ceva sau cineva mă trezeşte la realitate, o realitate urâtă din care lipseşte un suflet. trec şi peste asta pentru că viaţa merge înainte cu bune şi cu rele, însă o urmă de regret rămâne mereu în inima mea. E aşa greu, dar trebuie să rezist! Ştiu că cineva acolo sus are grija de mine!

La final îţi spun că nimic nu e mai important pentru mine. Vreau doar un răspuns şi nimic mai mult. Va fi cel mai frumos cadou pe care aş putea să-l primesc. Dacă te gândisei să-mi aduci dulciuri sau jucării, dă-le mai bine la alţii copii. sunt sigură că se vor bucura foarte mult!

Cu drag,

Mihaela

Trimit leapsa către: Dorin

Mihaela Dorinho

Ovidiu AfterD

Gânduri( o lume a viselor)

Plecăm de la Dijon. Am mai trecut peste un obstacol. Obiectivul nostru începe sa prindă contur. Mai avem doar trei paşi şi ne vom întoarce acasă fericite.

Ne îndreptăm spre Paris, oraşul iubirii. Poate chiar e un semn. Dragostea noastră pentru handbal este foarte mare, trebuie să trecem peste toate piedicile, putem să o facem, suntem chiar obligate.

În sala din Paris-Bercy ne aşteaptă 14.000 de francezi dornici să-şi susţină echipa favorită, să o împingă spre victorie, care ne privesc cu suspiciune şi puţină invidie. În sufletele lor ştiu că va fi un meci foarte greu.

Mai sunt câteva minute până la primul fluier al arbitrilor. Începem încălzirea, suporterii îşi fac datoria, dar lăsăm totul deoparte. Ne creăm o lume a noastră , o lume a viselor în care totul este posibil, iar trofeul este al nostru.

Vrem doar să trăim pe viu în această lume pe care ne-o imaginăm de atâta timp. Pentru asta trebuie să câştigăm. Nu contează cum şi cu ce scor. Partida începe.

Însă nimic nu este aşa uşor cum pare. Puţin căte puţin visele încep să se năruiască. Cu cât încercăm să ne agăţăm de o bucăţică din lumea visată, cu atât ea se sfărâmă.

Trebuie să facem ceva, trebuie să luptăm. Nu putem renunţa aşa uşor. Nu acum şi nici aici. Din sală se aude: ROMÂNIA!! ROMÂNIA!! Acasă mai sunt câteva milioane de români care nu aşteaptă decât victoria.

Trebuie să începem acum şi să ne oprim duminică seară. Aşa vom face. Nici nu ne-am propus să plecăm aşa devreme din Paris. Câte un gol pentru fiecare iubitor al handbalului, câte o paradă pentru fiecare român şi ambele pentru noi şi lumea noastră. Am reuşit! Se poate!

Mai avem doar două trepte de urcat, iar uşa care până acum părea de netrecut, acum se întredeschide. Zărim o luminiţă strălucitoare. Da! Este trofeul cel mare. Trebuie să-l câştigăm ca să le arătăm şi celorlalţi lumina pe care am vazut-o noi!

„Dacă există un Dumnezeu, câştigăm!”

Ca supliment: