Noi şi EI

Noi am condus cu 2-0, ei au fost conduşi cu 2-0. Noi am câştigat un punct, ei au pierdut 3. Noi am atacat 30 de minute, ei – cel puţin 60.

După o jumătate de oră în care chiar am jucat fotbal, fapt întărit şi de scorul afişat pe tabelă la acel moment, ne-am arătat încă o dată limitele sau chiar lipsa, de mentalitate, de valoare, de antrenor, de tactică (şi de orice mai vreţi). Convinşi că vom reuşi să menţinem avantajul, ne-am ghidat pentru a nu ştiu câta oară după propriile legi ale fotbalului, schimbând sistemul de joc din 4-3-2-1 în 10-0-0-0. Era de aşteptat ca apărarea să funcţioneze perfect, şi aşa a fost. A funcţionat mai perfect ca niciodată şi astfel a trebuit să ne mulţumim încă o dată doar cu un egal şi cu performanţa de a rămâne în propriul careu până la finalul partidei.

În timp ce noi ne chinuiam să mai rămânem măcar cu un punct, ei, adică ruşii, (da, aia pe care i-am învins odată cu 3-0 şi care între timp au jucat o semifinală la Euro), nu s-au mulţumit să fie consideraţi o victimă sigură pentru nemţi. Când ne credeam cu sacii-n căruţă, ei d-abia începuseră să alerge după ea. Trebuiau să înscrie cel puţin de 2 ori. Până la urmă au făcut-o doar o singură dată. Însă acest aspect a contat mai puţin. Cu 10 atacanţi pe teren, cu un antrenor care nu a mizat doar pe noroc, au făcut şah de mai multe ori apărarea nemţilor, reuşind să le oprească şi tentativele de contraatac.

N-au renunţat nicio clipă să spere că pot întoarce soarta partidei în favoarea lor. Şi noi am făcut la fel, însă ei au şi arătat, prin joc şi mentalitate.

Să vă mai spun că în minutul 90, ei încă erau în atac?

Gândurile suporterului român

Te califici o dată într-un deceniu la un turneu final şi atunci ai parte de Olanda, Franţa şi Italia. Ca suporter, nici nu ştii ce să mai crezi. Pe de o parte, te pregăteşti pentru tragediile ce vor urma, pe de altă parte, te străduieşti să speri că un miracol se va întâmpla. Te bucuri că nu te vei uita la televizor doar ca să-i vezi pe alţii, chiar dacă erai obişnuit şi aşa. Măcar vei reînvăţa să plângi sau să te bucuri alături de naţională. Ţi-e teamă că nu vei ştii cum să reacţionezi, dar decizi să te laşi purtat de val. Nu ai vrea să te faci de râs, dar ce mai contează… E România acolo pe teren!

Emoţiile primei partide se simt. Te întrebi dacă vor reuşi să te surprindă în vreun fel. Şi iată că o fac! Aproape că uitaseşi importanţa intonării imnului naţional, dar nici nu-ţi imaginai ce urma să se întâmple. Ei ştiau că sunt datori în faţa românilor şi, de asemenea, vroiau să-şi demonstreze că totul este posibil.

Erai aşezat în fotoliu şi aşteptai fluierul de început. Dar nu ai putut rezista. Trebuie să recunoşti că te-ai trezit intonând imnul, în picioare sau măcar l-ai fredonat în gând. Te uitai la ei şi nu-ţi venea să crezi că e realitate. Şi pe drept cuvânt că te înţelegem. Încă mai priveşti suspicios către televizor să te convingi că nu visezi.

Te gândeşti că poate a fost o întâmplare, doar aşa pentru impresia de început. Dar nici a doua oară nimic nu se schimbă. Se citeşte aceeaşi hotărâre pe chipurile lor, se cântă cu aceeaşi înverşunare, se joacă cu aceeaşi determinare. Parcă vor să te sfideze, să-ţi arate că aşteptarea nu a fost în zadar.

Te obligă să le accepţi scuzele şi încearcă să-ţi arate că s-au schimbat. Eşti încă sceptic şi nu îi crezi de la început, dar parcă nu rămâi nici impasibil. Toţi avem sentimente şi oricât am încerca să le ascundem, ne este imposibil. S-au străduit să-ţi recâştige încrederea şi încă o fac, chiar dacă nu mereu au reuşit, dar efortul contează. Chiar dacă te îndoieşti de gândurile tale, îţi dai seama că ceva s-a schimbat în momentul în care realizezi că un penalty ratat nu te-a mai învrăjbit atât împotriva lor!

Mai au o încercare, cea decisivă! Atunci vor ne demonstra cu adevărat cine sunt şi pentru cine am aşteptat atât! Să le mai dăm măcar o şansă!

Victorie! Doar atat!

Am asteptat cu nerabdare meciul cu Olanda si se pare ca a meritat. Dupa atatia ani de suferinte si vise supulberate, am reusit sa obtinem o victorie istorica si foarte importanta. Suntem aproape calificati la un turneu final dupa 8 ani si pana la urma asta conteaza cel mai mult.

Insa, in spatele acestei victorii raman atatea amagiri, resentimente si un joc nu foarte convingator. Trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca Romania nu a jucat magnific, chiar daca nici Olanda nu a stralucit.

Ne-am bucurat strict pentru acest meci, pentru acest rezultat, fara sa privim in ansamblu. Transformam acest meci intr-o adevarata sarbatoare nationala pe seama careia vom discuta mult timp de acum incolo. Uitam ceea ce nu ne convine, lasam la o parte toate greselile. Stergem cu buretele tot ce vrem sa uitam, insa nu uitam sa-l stoarcem atunci cand vrem sa aruncam in cineva cu noroi. Lasam la o parte meciul cu Bulgaria, in care am pierdut 2 puncte importante, puncte care acum ne asigurau biletele pentru Euro intr-o proportie covarsitoare.

Nu avem inca mentalitatea de invingatori, ne bucuram pentru acest succes si ii ridicam in slavi pe Mutu si compania. Este adevarat ca merita, dar nu meritam si noi sa fim obisnuiti cu asemenea victorii si sa nu traim cu emotii fiecare sfarsit de campanie de calificare????

Am batut Olanda, probabil vom merge la Euro, insa suntem cu adevarat pregatiti pentru acest examen? Suntem constienti ca acolo nu ne este permisa nicio greseala, nici un meci ca cel din Armenia?

Nimic nu mai conteaza, acum suntem la picioarele lor, orice rezultat are efect hypnotic asupra noastra. Uitam de toate amagirile trecutului pana cand, la un moment dat, nationala va face urmatorul pas gresit.

Trbuie sa luam fotbalul in serios mereu, nu sa-l tratam cum trebuie doar cand e nevoie pentru ca doar atunci ne va rasplati cu adevarat!

O premonitie…..

 

Suntem in fata unei realizari istorice… calificarea la un turneu final! Asta va reprezenta pentru romani o asemenea performanata… din pacate. Ne vom bucura, lumea va iesi pe strada, 3 zile va fi sarbatoare nationala, fara munca, fara scoala, doar distractie, mici si bere…. vom stiga „Piturca presedinte”, poate chiar „Mutu presedinte”! Vom uita ca 8 ani ne-am amagit, am asteptat nationala la un turneu final cum stau batranii la sfarsitul lunii sa-si astepte pensia, il vom adora pe Piturca… Hagi si „Generatia de aur” vor fi niste file din cartea de istorie, performantele trecute vor fi date uitarii… si toate astea pentru o simpla calificare… doar pentru atat……