Posts Tagged ‘interviu’

h1

Andrei Pavel vorbeşte despre trecerea de la jucător la antrenor şi nu numai! » „Hănescu mă poate depăşi”

septembrie 26, 2010
La un an de la retragere, Andrei Pavel pare neschimbat. A rămas tot vesel şi optimist, dar şi-a păstrat seriozitatea şi ambiţia atunci cînd vine vorba de tenis.

Nu a ezitat nici o clipă atunci cînd i-a fost propusă întîlnirea. Locul? Unul care de-a lungul anilor i-a devenit atît de drag, Arenele BNR, gazda singurului turneu ATP din România. Alături de părinţii săi, dar şi de elevul Horia Tecău şi prietena acestuia, Andrei a răspuns cu amabilitate la toate întrebările reporterilor Gazetei. Ar putea povesti zile întregi. A văzut multe şi a trăit multe, în special în lumea tenisului, iar acum încearcă să dea înapoi sportului care i-a adus atîtea bucurii. A început cu o academie în Arizona, dar şi cu echipa de Cupa Davis a României, pe care a readus-o în Grupa Mondială.
– Cum a început aventura în tenis?
– A fost o decizie spontană! În clasa a doua, un antrenor de tenis a venit la şcoală în căutare de jucători. Imediat m-am trecut pe liste, iar cînd am ajuns acasă am primit sprijinul total al părinţilor. Cu o singură condiţie, să mă ţin de carte.  Ei m-au susţinut mereu, în special tata. Pe el l-a prins la fel de repede microbul acesta. Cam la 1-2 ani după aceea deveneam campion naţional.

………..

„Rivalitatea dintre Roger şi Rafa dă culoare tenisului”

– Federer sau Nadal?

– Roger Federer este cel mai bun jucător! E un sentiment aparte să îl vezi jucînd. Vă spun, sincer, că una este să îl priveşti la televizor şi alta să îl vezi evoluînd live. Te impresionează mereu. Am jucat de multe ori cu el, dar am reuşit să îl bat numai o singură dată. Nu pot să spun că mi-a plăcut foarte mult, pentru că era prea eficace. Am făcut însă meciuri bune mereu, chiar dacă nu l-am învins.

– Ce părere ai de rivalitatea dintre cei doi?

– Îmi place! E frumos să vezi aşa ceva. În tenis, astfel de dueluri sînt senzaţionale. Totuşi, ei doi au ceva aparte. Îi depăşesc pînă şi pe Pete Sampras şi Andre Agassi! Avem în faţă un jucător mai „lejer” şi unul extrem de muncitor. E, practic, un duel între eleganţa şi rafinamentul lui Roger şi forţa şi determinarea lui Rafa. Asta face ca duelul dintre ei să fie mai interesant şi mai captivant. E o poveste aparte care dă culoare tenisului.

………

A fost o discuţie frumoasă, cu un om deosebit, vesel..cu care ai putea să vorbeşti zile în şir fără să te plictiseşti!

Întreg interviul îl puteţi citi aici!

Nu îmi formasem nici o părere despre omul Andrei Pavel! Pînă ieri! Acum nu mai pot spune acelaşi lucru. Spunea că nu e nici o diferenţă între tenismenul şi omul Andrei Pavel şi aşa este! E la fel de puternic, de atent..