h1

Adevăraţii învingători!

noiembrie 24, 2009

Într-o sală primitoare, un  grup de copii se antrenează cu sârguinţă şi plăcere. Probabil sunt cei mai medaliaţi sportivi români şi totuşi, sunt aproape necunoscuţi.

Practică un sport ridicat la nivel de artă, gimnastica aerobică, sport care îmbină armonios graţia dansului cu precizia gimnasticii artistice.

Nu apar în ziare, nu sunt prezenţi la televizor, dar pot fi consideraţi adevăraţi ambasadori ai sportului românesc. Oferă medalii şi satisfacţii fără să „ceară” nimic, nici măcar respectul pe care ar avea tot dreptul să-l primească.

Sunt o gaşcă unită, formată din persoane vesele, dornice să-şi depăşească limitele, să se afirme până la capăt. Sunt campionii europeni şi mondiali la gimnastică aerobică.

****

Între 20-22 noiembrie 2009, s-a desfăşurat Campionatul European de Gimnastică Aerobică (seniori şi juniori). Reprezentanţii României s-au întors de la această competiţie cu 13 medalii din care 6 titluri europene (din 10 posibile).

SENIORI:

AUR:

1)grup-Tudorel Mavrodineanu, Mircea Zamfir, Mircea Brînzea, Tolan Primore, Florin Nebunu, Ferdinand Răileanu;

2)perechi mixt-Cristina Nedelcu, Tudorel Mavrodineanu;

3)trio-Tudorel Mavrodineanu, Mircea Zamfir, Mircea Brînzea;

ARGINT:

1)perechi mixt-Cristina Antonescu, Mircea Brînzea;

BRONZ:

1)individual masculin-Mircea Zamfir;

2)trio-Cosmin Muj, Tolan Primore, Florin Nebunu;

JUNIORI:

AUR:

1)grup-Delia Caraivan, Claudia Eremia, Andreea Dincă, Carmen Iliescu, Simona Nache, Delia Lăcăturu;

2)perechi mixt-Maria Becze, Marius Petruşe;

3)trio-Cristina Lăutaru, Carmen Iliescu, Simona Nache;

ARGINT:

1)perechi mixt-Delia Lăcăturu, Mihăiţă Cimpoi;

2)trio- Delia Caraivan, Claudia Eremia, Andreea Dincă;

3)individual feminin-Maria Luisa Pavel;

BRONZ:

1)individual feminin-Maria Bianca Becze;

****

La ediţiile anterioare ale Campionatelor Europene şi Mondiale, România se poate mândri cu următorul palmares:

2007(Campionat European): 6 medalii de aur, 3 medalii de argint, 4 medalii de bronz;

2005(Campionat European): 8 medalii de aur, 5 medalii de bronz;

2008(Campionat Mondial): 5 medalii de aur, 4 medalii de argint, 3 medalii de bronz;

2006(Campionat Mondial):2 medalii de aur, 2 medalii de bronz;

(În curând, un reportaj amplu despre gimnastica aerobică din România şi viaţa sportivilor care practică acest sport)


5 comentarii

  1. Felicitari campionilor!

    Bine ca s-au inventat blogurile
    si poti afla mai multe despre
    oameni si lucruri minunate.

    La Brasov s-a desfasurat intre
    19-22 Noiembrie 2009 a- XXXI-a editie
    a „Festivalului International de Bridge”.
    Un sport de nisa deocamdata in Romania,
    cu sperante in dezvoltare.


  2. Felicitari inca o data pt articolele tala in care promovezi adevaratele valori sportive romanesti.Si bineinteles felicitari CAMPIONILOR.


  3. Felicitari Mara si felicitari adevaratilor sportivi. Si astept cu interes acel reportaj.


  4. faci o treaba excelenta, nu renunta
    Bravo lor, pentru ca se incapataneaza


  5. Ma numesc Brinzea Mircea si sunt impresionat sa vad cat de frumos si cat de mult apreciati acest sport pe care multi nu il cunosc.Inca o data multumiri si mult respect pentru tot efortul dumneavoastra….



Lasă un comentariu